Finala Europa League din această ediţie, dintre Chelsea şi Arsenal, se va disputa la Baku, pe 29 mai, iar fanii celor două formaţii din Anglia sunt complet nemulţumiţi de modul de organizare ales de UEFA, informează Mediafax.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Primul argument adus în discuţie de suporterii englezi este legat de distanţa uriaşă dintre Anglia şi Azerbaidjan, care le face o misiune foarte dificilă pentru a putea călători la ultimul act al Europa League. Zboruri directe către Baku nu există, iar distanţa rutieră este de aproximativ 4600 de kilometri, călătoria durând în jurul a 57 de ore. Suporterii propun mutarea finalei Europa League în oraşul lor, pe Wembley.

În plus, fanii lui Arsenal mai au o nemulţumire. Fotbalistul lor, Henrikh Mkhitaryan, nu va putea face călătoria la Baku din motive politice. Totul din cauza unui conflict mocnit între Armenia şi Azerbaidjan, care nu au relaţii diplomatice din cauza conflictului în privinţa controlului provinciei Nagorno-Karabah. Oficialii lui Arsenal au acuzat UEFA că nu le-a fost acordat sprijinul necesar pentru rezolvarea acestei situaţii şi vor trebui să dispute finala fără un jucător esenţial.

"Pe lângă numeroasele probleme logistice fără precedent care au făcut imposibilă călătoria fanilor lui Arsena şi Chelsea la finala Europa League, decizia UEFA de a organiza meciul la Baku, l-a forţat pe internaţionalul armean Henrikh Mkhitaryan să rămân la Londra de teamă să nu aibă de suferit din cauza conflictului de lungă durată dintre Armenia şi Azerbaidjan.

Decizia UEFA este una care prioritizează profitul în defavoarea jocului frumos şi al siguranţei jucătorilor. Deşi pare nerealistic, această petiţie solicită UEFA să recunoască efectele nefaste ale deciziei sale şi să mute finala de la Baku pe stadionul Wembley, din Londra. Prin semnarea acestei petiţii, veţi fi solidari cu fanii lui Arsenal şi Chelsea, lui Mkhitaryan şi jocului de fotbal în sine", se arată în petiţia intitulată "Boycott Baku" postată pe site-ul change.org.

Lansată recent, petiţia a strâns peste 1500 de semnături, însă este aproape imposibil ca UEFA să facă vreo modificare în programul finalei Europa League.

Finala Europa League, dintre Chelsea şi Arsenal, se va disputa miercuri, 29 mai, de la ora 22:00, la Baku.