Selecţionerul reprezentativei under 21, Mirel Rădoi, a anunţat, vineri, numele a 33 de fotbalişti dintre care îi va alege pe cei 23 pentru Campionatul European de tineret găzduit de Italia şi San Marino, informează News.ro.

Mirel RadoiFoto: frf.ro

Lotul definitiv va fi anunţat ulterior finalei Cupei României. Tricolorii se reunesc la 6 iunie şi vor pleca a doua zi într-un cantonament în Italia, în localitatea Bagno di Romagna, unde se vor pregăti până la 15 iunie. Apoi, naţionala U21 se va muta la Forli, gazda ei pe perioada Campionatului European.

Lista din care Mirel Rădoi va alege componenţa naţionalei la turneul final este următoarea:

Portari: Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Andrei Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Denis Ciobotariu (Dinamo), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Ricardo Grigore (Dinamo), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul), Andrei Radu (Concordia Chiajna)

Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul), Răzvan Marin (Standard Liege), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Răzvan Oaidă (FC Botoşani), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Denis Drăguş (FC Viitorul), Lorand Fulop (FC Botoşani), Vlad Dragomir (Perugia), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra)

Atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

Tricolorii vor debuta la turneul final la 18 iunie, împotriva Croaţiei, şi fac parte dintr-o grupă în care se mai află Anglia şi Franţa.

GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia

GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria

GRUPA C: Anglia, Franţa, România, Croaţia

Programul grupei C:

18 iunie 2019: România – Croaţia (San Marino, 19:30*), Anglia – Franţa (Cesena, 22:00)

21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00)

24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00)

*Ora României

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în cinci oraşe din Italia şi în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle.

Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.