Mijlocaşul belgian al echipei Chelsea, Eden Hazard, a declarat că a luat o decizie în privinţa viitorului său, însă o va comunica după finala Ligii Europa, din 29 mai, de la Baku, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am luat o decizie, dar nu este vorba doar de mine. Am informat clubul în urmă cu mai multe săptămâni", a declarat Hazard, duminică, după ultimul meci al sezonului, scor 0-0, cu Leicester.

Eden Hazard joacă la Chelsea din 2012 şi are contract până în 2020. El este dorit la Real Madrid, gruparea spaniolă fiind pregătită să ofere 100 de milioane de euro pentru jucătorul belgian.