​Un tribunal sportiv a respins apelul înaintat de Juventus Torino împotriva deciziei prin care i-a fost retras titlul de campioană a Italiei la fotbal în sezonul 2005/2006, atribuit rivalei Inter Milano la capătul unui proces legat de corupţie, a anunţat Comitetul olimpic italian (CONI), citat de Reuters, conform News.ro.

Juventus logoFoto: juventus.com

"Bătrâna Doamnă", care şi-a asigurat recent al optulea său titlu consecutiv în Serie A, şi-a bazat apelul pe anchetele efectuate în 2010 şi 2011 de un procuror sportiv, care au demonstrat implicarea defunctului preşedinte al lui Inter, Giacinto Fachetti, în scandalul generalizat privind trucarea de meciuri, care a afectat fotbalul italian în 2006.

Juve a cerut în 2011 tribunalului de arbitraj al CONI să revizuiască decizia din 2006, luând în considerare noile dovezi, însă instanţa respectivă a precizat că nu este competentă să examineze acest caz.

Collegio di Garanzia, un alt organism al CONI, a respins acum apelul pe care clubul "bianconero" l-a depus în urmă cu un an.

Juventus a câştigat titlurile din 2005 şi 2006, dar apoi a fost retrogradată în Serie B, cu retragere de puncte, în urma scandalului de corupţie. Titlul din 2005 nu a mai fost atribuit.

De asemenea, mai multe formaţii, AC Milan, Arezzo, Fiorentina, Lazio Roma şi Reggina, au fost depunctate în sezonul 2006-2007 din Serie A, în timp ce mai mulţi oficiali au primit interdicţii, alături de responsabili din cadrul Federaţiei italiene de fotbal şi ai arbitrajului italian.

Atacantul român Adrian Mutu a făcut parte din lotul lui Juventus în sezonul 2005/2006, marcând 7 goluri în 32 de meciuri disputate în Serie A.