Iker Casillas a suferit un infarct la antrenamentul de miercuri al echipei FC Porto, iar mesajele de încurajare au venit imediat pentru fostul portar al celor de la Real Madrid. Printre aceștia se numără Rafael Nadal, Carlos Sainz și Sergio Ramos.

HotNews.roFoto: Hotnews

Casillas a fost operat de urgență la Porto, iar acum se află în afara oricărui pericol, după cum informează presa iberică.

"Tot sprijinul meu şi mult curaj pentru Iker", a scris Carlos Sainz pe Twitter, citat de News.ro.

Sergio Ramos:
Rafael Nadal:
Lui Casillas i s-a făcut rău în timpul antrenamentului, fiind transportat la spitalul CUF Porto. El nu va mai juca în acest sezon.

În vârstă de 38 de ani, Casillas a venit la Porto în vara anului 2015, fiind transferat de la Real Madrid. La finalul sezonului trecut, portarul spaniol şi-a prelungit contractul pentru încă un an cu gruparea portugheză. El şi-a afirmat în deseori rânduri intenţia de a-şi încheia cariera la Porto.

În luna martie a acestui an, Casillas declara că vrea să rămână la FC Porto până în 2021, adică până când va avea 40 de ani. "Dacă pot continua să lupt alături de coechipierii mei pentru a atinge obiectivele echipei, atunci nu am nicio problemă să continui, deoarece sunt foarte recunoscător clubului şi oraşului Porto", spunea spaniolul.

Iker Casillas are în palmares trei trofee Champions League, toate cucerite în perioada petrecută la Real Madrid (2000, 2002, 2014). Alături de madrileni, el a mai obținut cinci titluri de campion în LaLiga, două Cupe ale Spaniei, patru Supercupe ale Spaniei, a câștigat de două ori Campionatul Mondial al Cluburilor, de trei ori Cupa Intercontinentală și o Supercupă a Europei. La Porto a cucerit anul trecut titlul de campion și mai are în palmares două Supercupe ale Portugaliei.

Ca portar al naţionalei Spaniei, Casillas a câștigat un titlu mondial (2010) şi două titluri europene (2008 şi 2012).