Norwich este prima formaţie care şi-a asigurat ”biletele” pentru prezenţa în următoarea ediţie a Premier League, din liga secundă. A obţinut calificarea matematic sâmbătă, în etapa a 45-a din Championship, după o victorie cu 2-1 pe teren propriu împotriva lui Blackburn, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Performanţa este una incredibilă, ţinând cont de faptul că Norwich are probleme financiare destul de serioase. De altfel, acest aspect a fost precizat şi de neamţul Daniel Farke, managerul clubului, la finalul meciului. ”E un miracol că am reuşit să promovăm în aceste circumstanţe, cu presiunea financiară şi cu un lot tânăr. A fost un efort imens din partea clubului, pentru că am fost într-o situaţie foarte dificilă. Toate meritele merg către cei din conducere. Au fost foarte curajoşi, au luat deciziile potrivite pentru îndeplinirea obiectivelor”.

Norwich a fost prezentă ultima dată în Premier League în sezonul 2015-2016, la finalul căruia retrograda de pe penultimul loc.

Cei mai importanţi fotbalişti din lot: Tim Krul (31 de ani; portar); Felix Passlack (20 de ani; fundaş); Louis Thompson (24 de ani; mijlocaş); Moritz Leitner (26 de ani; mijlocaş); Teemu Pukki (29 de ani; atacant).

Sheffield poate fi a doua echipă calificată direct în Premier League dacă locul 3, Leeds United, nu câştigă meciul din această etapă.