Muntenegru, un meci cu porţile închise din cauza comportamentului rasist al suporterilor

de S.A.     HotNews.ro
Sâmbătă, 27 aprilie 2019, 2:48 Sport | Fotbal


UEFA
Foto: Uefa.com
Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a decis, vineri, ca naţionala Muntenegrului să dispute următorul meci de pe teren propriu cu porţile închise, din cauza comportamentului rasist al suporterilor la partida cu Anglia, scor 1-5, disputată la 25 martie, în preliminariile Campionatului European, conform News.ro.

La meciul din martie, jucătorii de culoare din echipa Angliei au fost ţinta manifestărilor rasiste ale fanilor naţionalei din Muntenegru.

La partida următoare, federaţia din Muntenegru va trebui să afişeze un banner cu mesajul “#EqualGame”.

În plus, UEFA a amendat cu 20.000 de euro forul din Muntenegru pentru folosirea de obiecte pirotehnice, aruncarea de obiecte, incidente în public şi blocarea scărilor.

Alte sancţiuni decise după meciurile din preliminariile Euro-2020:

Slovacia – Ungaria, scor 2-0, din data de 21 martie:

Amendă de 43.000 de euro pentru federaţia slovacă, pentru blocarea scărilor, incidente în public, aruncarea de obiecte şi scandări interzise.

Amendă de 18.500 de euro pentru federaţia din Ungaria, pentru folosirea de obiecte pirotehnice şi aruncarea de obiecte. De asemenea, ca sancţiune pentru rasism, naţionala Ungariei va disputa următorul joc de pe teren propriu cu stadionul parţial închis (cel puţin 3.000 de locuri) şi în tribună va fi afişat un banner cu mesajul “#EqualGame”. În plus, federaţia din Ungaria a fost amendată cu 5.000 de euro din cauza daunelor provocate de suporteri.

Bosnia – Grecia, scor 2-2, din data de 26 martie:

Bosniacul Miralem Pjanic, eliminat direct, a fost suspendat două partide.

Anglia – Cehia, scor 5-0, din data de 22 martie:

Antrenorul ceh Jaroslav Silhavy a fost suspendat un joc pentru startul întârziat al partidei. Suspendarea a fost amânată pe o perioadă de probă de un an. Federaţia cehă a fost amendată cu 10.000 de euro pentru startul întârziat.

Irlanda – Georgia, scor 1-0, din data de 26 martie:

Federaţia irlandeză a fost amendată cu 10.000 de euro pentru aruncarea de obiecte de către suporteri.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















278 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by