​Horacio Sala, tatăl fostului fotbalist Emiliano Sala, decedat într-un accident aviatic, a murit, vineri, după ce a suferit un infarct miocardic, informează publicaţia Clarin, citată de News.ro.

Emiliano SalaFoto: Cardiff City FC

Horacio Sala a murit la trei luni de la decesul fiului său. Bărbatul de 58 de ani, de profesie şofer, s-a stins din viaţă la Progreso, localitatea în care s-a născut fostul jucător al echipei FC Nantes.

"Dimineaţa, a simţit o durere în piept, a chemat medicul, iar când acesta a ajuns, Horacio murise", a declarat Daniel Ribero, preşedintele clubului San Martin de Progreso, la postul C5N.

La 21 ianuarie, avionul în care se aflau Sala şi pilotul a fost dat dispărut, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.

Epava avionului în care se aflau fotbalistul argentinian Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson a fost găsită, la 3 februarie, pe fundul Canalului Mânecii.

La 7 februarie, autorităţile britanice au anunţat că au recuperat din epava avionului trupul neînsufleţit al fotbalistului Emiliano Sala. Trupul pilotului David Ibbotson nu a fost găsit.

S-ar putea să te intereseze și:

Emiliano Sala a fost "abandonat" de Cardiff City, susţine intermediarul Willie McKay

Noi detalii în cazul morții lui Emiliano Sala: Avionul nu avea autorizație de zbor comercial