Barcelona, interesată de Ludovit Reis - Mijlocașul de 18 ani al lui Groningen, pe lista scurtă a catalanilor

de A.I.     HotNews.ro
Marţi, 23 aprilie 2019, 11:57 Sport | Fotbal


Ludovit Reis
Foto: 90min.com
FC Barcelona și-ar putea mări lotul în această vară cu un mijlocaș de 18 ani. Ludovit Reis, jucătorul olandez al echipei Groningen, este dorit de gruparea catalană care a început demersurile pentru a-l transfera pe puștiul din Eredivisie, trasmite Mediafax.

Directorul executiv al clubului Groningen, Hans Nijland, a confirmat interesul formației blaugrana: "Ne gândim serios că va merge la Barcelona începând cu sezonul următor".

Oficialul a precizat că o delegație a Barcelonei a mers în Olanda să discute despre mutarea mijlocașului și va urma "o a doua negociere".

În presa din Olanda s-a vehiculat că transferul s-ar face în schimbul a șase milioane de euro, sumă care nu a fost confirmată de Hans Nijland, care ar fi declarat că: "vom încerca să scoatem maximul posibil pe el (n.red. - Ludovit Reis)".

În plus, oficialul lui Groningen a precizat că mijlocașul a fost informat că ar putea ajunge lângă Messi&Co., însă, inițial, va merge la Barcelona B, ca mai apoi să facă pasul spre echipa mare.

Ludovit Reis a evoluat în 27 partide în acest sezon pentru Groningen și a marcat un singur gol.


Citeste mai multe despre   
















648 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version