Răzvan Lucescu (50 ani) și-a trecut în palmares primul său titlu de campion din cariera de antrenor, după ce echipa sa, PAOK Salonic, a câștigat campionatul Greciei. Tehnicianul român a declarat că trăiește cel mai frumos moment din viața sa.

Razvan LucescuFoto: paokfc.gr

Cu o etapă înainte de finalul sezonului din Grecia, PAOK Salonic s-a încoronat campioană, după 5-0 cu Levadiakos. PAOK are 77 de puncte şi nu o mai poate fi depășită de rivala Olympiakos (72 de puncte).

"Nu e doar cel mai frumos moment al carierei mele, e cel mai frumos moment din viața mea! Atmosfera este una incredibilă și așa a fost tot anul.Trăim niște momente fantastice. A fost ceva deosebit tot sezonul, nu doar la acest ultim meci. Am trecut prin multe, am tras tare dar munca noastră a fost răsplătită. A fost o muncă extraordinară a jucătorilor" a declarat Răzvan Lucescu.

"Sunt aici acum, dar în același timp mi-aș dori să fiu singur undeva într-o cameră întunecată și să-mi opresc puțin mintea. Cu un pahar de vin în mână, singur, departe de toate aceste gânduri" a mai spus Răzvan Lucescu la finalul întâlnirii, conform presei din Grecia, citată de Digi Sport.

PAOK a câştigat campionatul Greciei pentru prima dată după 1985 (34 de ani). Echipa din Salonic se află la al treilea titlu de campioană, după cele obţinute în 1976 şi în 1985.

Pentru Răzvan Lucescu este primul titlu de campion obţinut ca antrenor. Ca jucător, el a câştigat campionatul României cu Rapid, în 2003. La PAOK, tehnicianul român a câştigat al doilea trofeu, după Cupa Greciei în 2018, potrivit News.ro.

Răzvan Lucescu este antrenorul celor de la PAOK Salonic din anul 2017.

S-ar putea să te intereseze și:

Răzvan Lucescu scrie istorie în Grecia - PAOK, primul titlu de campioană după o pauză de 34 de ani

VIDEO Spectacol impresionant la stadionul echipei PAOK Salonic, după câștigarea campionatului Greciei