Bayern Munchen a învins-o la limită, scor 1-0, pe Werder Bremen, în etapa a 30-a din Bundesliga, și este tot mai aproape de titlul de campioană. Bavarezii s-au distanțat la patru puncte de Borussia Dortmund (un meci mai puțin) cu patru etape rămase de disputat. Pentru Bremen, aceasta a fost prima înfrângere din 2019.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nicklas Süle a înscris unicul gol al partidei în minutul 75, reușind să îl învingă pe Jiri Pavelnka, portar care a opus rezistență (șase intervenții).

Werder a evoluat în zece oameni după ce Milos Veljkovic a fost eliminat în minutul 58 pentru al doilea cartonaș galben. Echipa din Bremen a terminat în zece și în tur, meci în care a fost eliminat Moisander.

În ciuda rezultatului, statistica a fost una înclinată complet în favoarea gazdelor. 69% posesie și 28 de șuturi (față de trei Werder) au avut jucătorii antrenați de Kovac.

Vezi aici reușita lui Süle și eliminarea lui Veljkovic.

Bayern Munchen a ajuns la 17 victorii consecutive în fața celor de la Werder, în Bundesliga. Ultima înfrângere a bavarezilor împotriva alb-verzilor datează din 20 septembrie 2008.

Rezultatele înregistrate sâmbătă în Bundesliga:

Augsburg vs Stuttgart 6-0

Bayern Munchen vs Werder Bremen 1-0

Bayer Leverkusen vs Nurnberg 2-0

Mainz vs Dusseldorf 3-1

Au rămas de disputat:

Sâmbătă:

19:30 Monchengladbach vs RB Leipzig

21:30 Schalke vs Hoffenheim

Duminică:

16:30 Freiburg vs Borussia Dortmund

19:00 Hertha Berlin vs Hannover

Clasament Bundesliga:

1. Bayern Munchen 30 meciuri (79-29) 70 puncte

2. Borussia Dortmund 29 (68-36) 66

3. RB Leipzig 29 (55-22) 58

4. Frankfurt 29 (57-34) 52

5. Monchengladbach 29 (48-35) 51

6. Leverkusen 30 (53-48) 48

7. Hoffenheim 29 (60-39) 47

8. Bremen 30 (52-42) 46 etc.