Preşedintele CSU Craiova, Sorin Cârţu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că plecarea lui Devis Mangia de la echipă nu a fost premeditată, totul fiind decis în urma unei discuţii cu patronul Mihai Rotaru, informează News.ro.

Sorin CartuFoto: ucv1948.ro

"Nu a fost nimic premeditat! A fost o discuţie între domnul Rotaru şi Devis, iar acea discuţie s-a terminat cu rezilierea contractului. Domnul Rotaru nu a avut nicio problemă cu activitatea lor, dovadă că tot staff-ul lui Devis e în continuare aici. A fost pur şi simplu o discuţie între ei... Puteţi să-i întrebaţi pe ei cum s-a ajuns la reziliere", a declarat Sorin Cârţu, într-o conferinţă de presă.

El a mai spus că noul antrenor, Corneliu Papură, vine într-un moment dificil pentru echipă. "Vine într-un moment, şi nu mă feresc să o spun, greu sau dificil, echipa aşteaptă returul cu Viitorul. Sunt nişte momente foarte importante, dar toţi cei care suntem în club avem încredere că el şi echipa vor trece peste aceste momente într-un mod favorabil pentru noi. Îi doresc să aibă viaţă cât mai lungă la acest club, să realizeze performanţe, pentru că asta este menirea antrenorului la Universitatea Craiova, un club care mereu a avut aşteptări mari", a spus Cârţu.

CSU Craiova a anunţat, luni, despărţirea de antrenorul italian Devis Mangia şi înlocuirea lui cu Corneliu Papură.

La jumătatea play-off-ului, CSU Craiova ocupă locul 3 în Liga I, cu 30 de puncte, la opt puncte de liderul CFR Cluj şi la cinci de FCSB, clasată pe locul 2. Echipa antrenată de Mangia a pierdut trei dintre ultimele patru meciuri jucate în campionat şi în Cupa României.

Formaţia craioveană este aproape eliminată din semifinalele Cupei României, după 1-2 acasă cu Viitorul, iar locul pentru calificarea în cupele europene este în pericol.

S-ar putea să te intereseze și: