​Fundaşul formaţiei Lazio Ştefan Radu a suferit o accidentare la gleznă şi ar putea rata meciul cu AC Milan, important pentru calificarea în Liga Campionilor, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit Sky Sport, Radu nu s-a antrenat, joi, alături de colegii lui şi este foarte probabil să nu poată face parte din echipa romană la meciul de la Milano. În cazul fundaşului român, ar fi vorba de o recidivă la o accidentare care l-a mai ţinut departe de gazon în ultima perioadă.

Întâlnirea Milan - Lazio este sâmbătă, de la ora 21.30, în etapa a XXXII-a a campionatului italian Serie A. Lazio este pe locul 7, cu 49 de puncte, iar Milan este pe locul 4, ultimul de Liga Campionilor, cu 52 de puncte. Formaţia lui Radu are un meci nedisputat.