Liga 1: George Țucudean s-a întors la antrenamentele CFR-ului

Liga 1: George Țucudean s-a întors la antrenamentele CFR-ului

George Ţucudean, golgheterul CFR-ului, a reluat antrenamentele, el suferind recent o intervenţie pe cord la o clinică din Viena, transmite Mediafax.

George Tucudean, CFR ClujFoto: cfr1907.ro

"Ţucudean a intrat la antrenamente, să vedem în cât timp va fi apt de joc. Sperăm să-l avem şi pe el alături de noi uşor-uşor şi să luptăm cu toţi pentru campionat", a anunţat Bogdan Mara, directorul sportiv al celor de la CFR, la ProX.

Oficialul ardelenilor a vorbit şi despre meciul din etapa viitoare, când CFR, liderul Ligii 1, va întâlni FCSB, roş-albaştrii fiind la trei puncte în spatele clujenilor, 34 faţă de 37: "Urmează un derby, între locul unu şi doi. Ne pregătim foarte bine în această săptămâna şi vom vedea. Nu vreau să ne gândim la arbitraj, e un derby, toată lumea va fi cu ochii pe acel meci.

Orice arbitru va fi, sunt convins că va arbitra bine. Nu ştiu ce decizie se va lua, noi vom munci să ne pregătim, să fim proaspeţi şi motivaţi. Jucătorii sunt pe teren. S-a vorbit mult despre arbitrii, dar nu cred că ei câştigă un meci pe teren. Noi ne concentrăm, jucătorii trebuie să fie inspiraţi şi concentraţi".

"Ne dorim, sperăm, să ajungem într-o cupa europeană. Dar, repet, primul obiectiv este câştigarea campionatului. În vara vom gândi o strategie şi obiectivul va fi să ajungem într-o cupa europeană" - Bogdan Mara

Atacantul nu a putut evolua în meciurile naţionalei cu Suedia (1-2) şi Insulele Feroe (4-1) din preliminariile EURO 2020 şi nici în partidele de acum ale CFR-ului, din playoff.

Noul antrenor al clujenilor, Dan Petrescu, a comentat şi el despre situaţia lui Ţucudean. "Sper ca Ţucudean să joace din returul de play-off. Nu cred că va fi apt pentru meciurile cu Steaua şi Craiova. Sper ca în returul, la meciul cu Sepsi, să fie pe teren, să fie apt. N-am vorbit cu el şi nici nu l-am văzut. Abia aştept să-l văd", a spus tehnicianul după meciul CFR-ului cu Astra, 1-0.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

CONTRE ÎN DIRECT  Influența lui  Valentin Ceaușescu la Steaua , subiect de dezbatere încinsă: „Un vizionar” vs „E ușor când ai toată puterea”
Superliga
19.03
CONTRE ÎN DIRECT Influența lui Valentin Ceaușescu la Steaua , subiect de dezbatere încinsă: „Un vizionar” vs „E ușor când ai toată puterea”
Citește mai mult
CONTRE ÎN DIRECT  Influența lui Valentin Ceaușescu la Steaua , subiect de dezbatere încinsă: „Un vizionar” vs „E ușor când ai toată puterea”
România are echipament nou „Tricolorii” vor debuta în calificările la CM 2026 cu tricouri inspirate de  Generația de Aur
Nationala

Doliu în lumea boxului   A murit Calistrat Cuțov,  medaliat olimpic: a fost găsit fără viață în apartament
Box

Depistat pozitiv cu cocaină  Szabo Pal-Krisztian, rezultat pozitiv la testul antidoping, după plecarea de la  Corona Brașov
Hochei

Test pentru suporteri

QUIZ de Europa 8 întrebări despre echipele românești în cupe europene

Start quiz
Întrebarea 1/8

Câte primăveri europene a jucat FCSB?

4
6
7
Întrebarea 2/8

Cine a fost căpitanul lui Dinamo la ultimul meci jucat în Europa?

Claudiu Niculescu
Steliano Filip
Andrei Cristea
Întrebarea 3/8

Care a fost echipa cel mai bine clasată în topul european învinsă de o formație din România, în 2005-2006?

Betis Sevilla (3-0 pentru FCSB)
Feyenoord (1-0 pentru Rapid)
Hamburg SV (2-0 pentru Rapid)
Lens (4-0 pentru FCSB)
Întrebarea 4/8

Care dintre echipele următoarele nu a jucat în grupele Champions League?

Unirea Urziceni
CFR Cluj
Universitatea Craiova
Oțelul Galați
Întrebarea 5/8

Câte victorii au împreună echipele românești în grupele Champions League?

5
7
10
Întrebarea 6/8

Care dintre următorii antrenori n-a fost în Champions League cu o echipă din România?

Gheorghe Hagi
Cosmin Olăroiu
Sorin Cârțu
Răzvan Lucescu
Întrebarea 7/8

Ce echipă a întâlnit Dinamo ultima dată când a jucat în primăvara cupelor europene?

Marseille
Benfica
Everton
Spartak Moscova
Întrebarea 8/8

Cine are cele mai multe meciuri în cupele europene?

Steaua
Dinamo
Rapid
FCSB
alt-text
Rezultate

Ai răspuns corect doar la 0 din 8 întrebări.

încearcă din nou

Fotbal România

Bilete la derby   Dinamo a trecut de  10.000 de tichete vândute  pentru meciul cu FCSB
Superliga
19.03
Bilete la derby Dinamo a trecut de 10.000 de tichete vândute pentru meciul cu FCSB
Citește mai mult
Bilete la derby   Dinamo a trecut de 10.000 de tichete vândute  pentru meciul cu FCSB
Autobiografia lui Hagi Cartea fostului mare fotbalist a intrat în precomandă:  cât costă un exemplar
Diverse

Cine transmite România - Bosnia  „Tricolorii” vor debuta  vineri, de la 21:45,  în calificările CM 2026

Dan Udrea Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc? Nostalgicii comunismului  să ne scutească  de o astfel de corvoadă!
Opinii