​Tehnicianul echipei FC Sevilla, Joaquin Caparros, a anunţat, duminică, după victoria din meciul cu Real Valladolid, scor 2-0, că suferă de leucemie cronică, relatează sport.es, potrivit News.ro.

Joaquin Caparros, antrenorul SevilleiFoto: sevillafc.es

“Am leucemie cronică. Asta nu mă împiedică să îmi exercit profesia, pot să antrenez zilnic, Vreau să mă bucur de meseria mea”, a spus Caparros, precizând că nu va mai vorbi pe această temă.

Potrivit Marca, tehnicianul a fost diagnosticat cu leucemie în urmă cu câteva săptămâni.

Formaţia FC Sevilla a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Real Valladolid, într-un meci din etapa a 31-a a campionatului Spaniei.