Cu Luca Zidane (fiul lui Zinedine Zidane) în poartă, Real Madrid a fost la un pas să obțină doar un punct din partida cu Huesca, ultima clasată din campionatul Spaniei. Oaspeții au marcat două goluri pe "Santiago Bernabeu", dar madrilenii au obținut victoria pe final de meci. Golul izbăvitor a fost înscris de Benzema, în minutul 89, iar Realul s-a impus cu 3-2.

Real Madrid, victorie chinuita cu HuescaFoto: realmadrid.com

Zinedine Zidane a surprins pe toată lumea prin titularizarea fiului său în poarta Realului. Nici nu începuse bine meciul că Luca Zidane a și încasat un gol. Cucho a deschis scorul în minutul 3. Cele două echipe s-au aflat la egalitate la pauză, după reușita lui Isco în minutul 25.

Dani Ceballos a făcut 2-1 după 62 de minute de joc, iar situația părea să se liniștească pentru madrileni. Fiul lui Zidane a mai primit însă un gol, Etxeita înscriind în minutul 74. Realul a trăit cu emoții până pe final de meci, când Benzema a marcat golul victoriei în minutul 89, cu un șut superb din interiorul careului.

Real Madrid se află pe locul trei în LaLiga, cu 57 de puncte, la două lungimi în spatele rivalei Atletico, ocupanta locului doi. Huesca rămâne codașa clasamentului, cu doar 22 de puncte.

Rezumatul meciului Real Madrid vs Huesca.

Rezultatele înregistrate în etapa a 29-a din LaLiga:

Real Madrid - Huesca 3-2

Valladolid - Real Sociedad 1-1

Sevilla - Valencia 0-1

Rayo Vallecano - Betis 1-1

Levante - Eibar 2-2

Alaves - Atl. Madrid 0-4

Celta Vigo - Villarreal 3-2

Barcelona - Espanyol 2-0

Getafe - Leganes 0-2

Girona - Ath Bilbao 1-2

Clasament:

1. Barcelona 69 puncte

2. Atl. Madrid 59

3. Real Madrid 57

4. Getafe 46

5. Alaves 44

6. Valencia 43