Zinedine Zidane începe perfect al doilea mandat pe banca tehnică a celor de la Real Madrid. "Galacticii" au câștigat cu 2-0 partida de pe teren propriu disputată cu Celta Vigo. Isco și Bale au marcat golurile victoriei care o aduce pe Real la două puncte distanță de rivala Atletico (echipa lui Simeone are un meci mia puțin disputat).

HotNews.roFoto: Hotnews

Rezumatul meciului Real Madrid vs Celta Vigo.

La primul meci de la revenirea pe banca madrilenilor, Zinedine Zidane a decis să mizeze din primul minut pe trei jucători care nu s-au aflat printre preferații lui Santiago Solari. Zidane l-a titularizat pe Navas, în dauna lui Courtois. Ultima partidă din campionat la care Navas s-a aflat în poartă a fost pe 13 ianuarie, cu Betis (2-1 pentru Real).

De asemenea, tehnicianul francez i-a trimis în teren din primul minut pe Marcelo și Isco. Brazilianul nu mai fusese titular de pe 17 februarie, de la eşecul cu Girona de pe teren propriu, scor 2-1. Isco nu a mai fusese inclus în primul 11 de pe 16 ianuarie, de la înfrângerea suferită de Real cu Leganes în Cupa Spaniei, scor 1-0.

Bale și Asensio s-au aflat și ei în primul 11 alcătuit de Zidane, profitând de accidentările lui lui Lucas și Vinicius.

Prima repriză a partidei de pe Santiago Bernabeu s-a încheiat fără goluri. Cea mai notabilă ocazie le-a aparținut "galacticilor". În minutul 30, Bale a reluat din săritură, fără preluare, iar balonul a zguduit bara transversală.

Realul a reușit să trimită mingea în plasă în minutul 56, însă reușita lui Modric a fost anulată după consultarea VAR. Arbitrul Munuera a considerat că Varane, care se afla în poziție de ofsaid, l-a incomodat pe Blanco, iar scorul a rămas 0-0. Tabela a fost deblocată de Isco în minutul 62, cu un șut din câțiva metri, după o pasă ideală trimisă în fața porții de Benzema.

Bale a majorat avantajul madrilenilor în minutul 77. Galezul a fost servit de Marcelo la marginea careului de 16 metri și l-a învins pe portarul oaspeților cu un sut la colțul lung. Balonul a lovit bara laterală, după care a intrat în plasă.

S-a terminat 2-0 pentru Real Madrid, care s-a apropiat la două puncte de Atletico, ocupanta locului doi în clasament. Echipa lui Simeone joacă astăzi în deplasare cu Athletic Bilbao.

Au evoluat echipele:

Real Madrid: Navas - Odriozola, Varane, Ramos, Marcelo - Modric (Valverde 77'), Kroos, Isco (Ceballos 63') - Bale, Benzema (Mariano 82'), Asensio.

Celta Vigo: Ruben Blanco - Kevin, Araujo, David Costas, Junca (Hoedt 4') - Yokuslu (Beltran 75'), Lobotka - Sisto, Brais Mendez, Boufal (Hjulsager 68') - Maxi Gomez.

Clasament:

1. Barcelona 63

2. Atletico Madrid 56

3. Real Madrid 54 (+ un joc)

4. Getafe 45

5. Alaves 44 (+ un joc)

6. Sevilla 40 etc.