Alexandru Mitriță l-a impresionat pe căpitanul New York City FC: "Este uimitor ce poate face puştiul cu mingea"

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Vineri, 15 martie 2019, 21:49 Sport | Fotbal


Alexandru Mitrita
Foto: nycfc.com
​Mijlocaşul Alexandru Mitriţă l-a impresionat deja pe căpitanul echipei New York City FC, Alexander Ring. Însă jucătorul finlandez spune că Mitriţă trebuie încă să se acomodeze cu competiţia americană MLS, informează News.ro.

"Nu ar trebui să ne aşteptăm la minuni din partea lui în primele meciuri. Este cu adevărat un tip plăcut, calm, timid poate cum eram şi eu când am venit. O să treacă timp ca să-l cunoaştem şi ca el să ne cunoască. Cred că putem să ne cunoaştem mai bine în iunie sau iulie, când va avea câteva meciuri disputate. Dar dacă l-ai vedea la antrenamente, este uimitor ce poate face puştiul cu mingea. Ai nevoie de timp ca să te obişnuieşte cu MLS, dar suporterii o să-l iubească, sunt sigur", a declarat Ring, pentru prosoccerusa.com.

Antrenorul Dome Torrent spune că Mitriţă nu este un golgheter şi că suporterii greşesc dacă se aşteaptă ca internaţionalul român să-l înlociuoască pe David Villa.

"Lumea crede despre Mitri că-l înlocuieşte pe David Villa, nu, nu este adevărat. Mitri este un jucător de top, joacă extraordinar. Dar nu mă aştept ca Mitri să marcheze 30 sau 25 de goluri. Trebuie să marcăm cu toată echipa", a declarat Torrent.

Mitriţă a fost transferat în această iarnă de New York City FC de la CSU Craiova. Românul a jucat tot meciul pe care echipa lui, New York City, l-a terminat la egalitate, la 2 martie, în deplasare, cu scorul de 2-2 (2-0), cu Orlando City, în prima etapă din MLS.

Oaspeţii au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Ofori 13 şi Ring '45, ultimul din pasa lui Mitriţă.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2892 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version