Comitetul Executiv al FRF, întrunit miercuri, a decis că finala Cupei României, sezonul 2018-2019, se va disputa pe data de 25 mai, la Ploieşti, pe arena “Ilie Oană”. Ora de începere a partidei va fi anunţată ulterior, transmite News.ro.

Foto:

În deschiderea finalei mari, pe acelaşi stadion, se va disputa finala Cupei României U19 Elite.

În acest moment, în competiţie au rămas patru formaţii care luptă pentru trofeu: CFR Cluj, U Craiova 1948 Club Sportiv, Viitorul şi Astra Giurgiu.

Programul semifinalelor Cupei României este următorul:

CFR 1907 Cluj – AFC Astra

U Craiova 1948 Club Sportiv – FC Viitorul

Jocurile vor avea loc în perioada 2-4 aprilie, turul, respectiv 23-25 aprilie, returul.