Cât durează iubirea, căderea unui imperiu și profeția lui Zidane: Nu vedea cum ar mai putea câștiga cu Real Madrid

de Adrian Ilincescu     HotNews.ro
Miercuri, 6 martie 2019, 15:15 Sport | Fotbal


Zinedine Zidane si Florentino Perez
Foto: Captura Le Figaro
La finalul lunii mai a anului trecut, Zinedine Zidane surprindea o lume întreagă atunci când spunea într-o conferință de presă că a luat decizia de a pleca de la Real Madrid (după a treia Liga a Campionilor la rând câștigată). Printre altele, antrenorul francez și-a argumentat decizia invocând imposibilitatea de a mai putea câștiga alături de "albi". La doar câteva luni distanță, campioana Europei a naufragiat într-o singură săptămână - a ratat toate cele trei obiective pentru sezonul în curs (Cupa Spaniei, LaLiga, Champions League).

Antrenorul Zidane s-a ridicat la nivelul jucătorului Zizou, francezul reușind să facă din Real Madrid o supercampioană (gurile rele vor zice că există dubii serioase la două dintre cele trei Ligi cucerite consecutiv, aici fiind invocate unele erori mari de arbitraj în favoarea albilor).

Ceea ce rămâne însă în istorie va fi performanța unică a Madridului, aceea de a câștiga în epoca modernă a Champions League trei "urecheate" la rând.

2016, 2017 și 2018 au fost anii în care Plaza de Cibeles a simțit vibrația, emoția, gustul victoriei. O perioadă unică pentru orașul Madrid (aici nu facem referire la suporterii lui Atletico, desigur), o vreme în care ora exactă a fotbalului s-a dat din Capitala Spaniei.

Precum în basme, cifra trei a adus Realului lumina, izbânda, succesul. A reprezentat însă și începutul căderii. Frederic Beigbeder spunea că "Dragostea durează trei ani". Povestea de iubire sinceră dintre galactici și <urecheată> s-a încheiat brusc și dureros fix după cei trei ani menționați mai sus.

Întâmplător sau nu, despre acest ciclu de trei ani vorbește și Baptiste Desprez, jurnalist sportiv al celor de la Le Figaro. Acesta scoate în prim plan după naufragiul de marți seară al Madridului câteva dintre cuvintele lui Zinedine Zidane de la conferința de presă în care și-a luat la revedere de la banca tehnică a echipei cu cele mai multe Ligi în vitrină (13).

Justificându-și pe undeva plecarea surprinzătoare de la Real, marele Zizou preciza că nu știe cum ar mai putea câștiga cu această echipă. Acum, la doar câteva luni distanță mai poate cineva să-l contrazică? Cu ce argumente?

De miercuri până în ziua de marți a săptămânii viitoare, Madridul a reușit să rateze toate obiectivele: 0-3 cu Barcelona în semifinalele Cupei Spaniei, 0-1 tot cu marele rival, dar în LaLiga, iar apoi cireașa de pe tort: 1-4 cu Ajax în Champions League.

Echipa a părut una care nu mai "vede" limpede lumina de pe impunătorul Santiago Bernabeu și nu își mai "aude" fanii. O formație care și-a atins perioada de vârf la finalul sezonului trecut și care în acest an orbecăie în propria-i suficiență.

Zidane a simțit, probabil, că nu mai are cum să motiveze un vestiar în care trei sezoane la rând s-a cântat "Campione!", iar câștigarea Champions League a devenit mai ușor de realizat decât titlul din Primera Division. Desigur că nu a ajutat deloc nici plecarea lui Cristiano Ronaldo, fotbalist care a ales să-și caute bucuria la Torino, însă asta este o cu totul altă discuție.

Zizou a înțeles mai bine ca nimeni că Madridul avea nevoie de sânge proaspăt, de dorința de a câștiga cu orice preț. Vor veni vremurile schimbării pe Bernabeu, președintele jucător Florentino Perez începând deja vânătoarea de vedete (se anunță o vară încărcată la Madrid, cu prezentări și tăieri multe de bilete).

Ciclul victoriilor la rând a început cu Real Madrid (1956, 1957, 1958, 1959, 1960) și se încheie tot cu "Los Blancos" (2016, 2017, 2018). Mărturie ne stă lista tuturor câștigătoarelor Cupei Campionilor/Champions League. Dovadă că imperiile nu mor niciodată, doar se transformă.

P.S. Dragostea chiar durează trei ani?

S-ar putea să te intereseze și:



Citeste mai multe despre   
















5526 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Nu era previziune (Miercuri, 6 martie 2019, 16:15)

    Delavale [utilizator]

    Se referea la faptul ca erau divergente intre el si jucatori.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version