După ce a fost eliminată de Barcelona în semifinalele Cupei Spaniei și şi-a compromis orice şansă la titlul din LaLiga, Real Madrid a părăsit și Champions League, fiind umilită de Ajax pe "Santiago Bernabeu" (scor 4-1). Santiago Solari cere liniște în acest moment și i-a îndemnat pe elevii săi să lupte cu inima și să dea dovadă de caracter până la finalul sezonului. "E nevoie de multă linişte în acest moment atât de dificil, trebuie să înfruntăm totul cu mult caracter, pentru că Real Madrid e mai mare decât noi toţi şi mereu revine mai puternic", a spus antrenorul madrilenilor.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"E o eliminare foarte dureroasă şi ne pare rău pentru suporterii noştri care s-au prezentat senzaţional şi au susţinut echipa într-un moment complicat. Am făcut tot ce am putut, dar nu a fost de ajuns. Avem un sezon dificil, dar trebuie să luptăm cu inima şi să avem caracter în momentele dificile. Momentele frumoase sunt uşoare pentru toţi, dar în momentele grele e nevoie de curaj. Clubul e mai mare decât noi toţi!

E un an complicat, cu mulţi tineri într-o echipă matură, cu mari fotbalişti, ştim cu toţii asta. E nevoie de multă linişte în acest moment atât de dificil, trebuie să înfruntăm totul cu mult caracter, pentru că Real Madrid e mai mare decât noi toţi şi mereu revine mai puternic. Bineînţeles că echipa i-a simţit lipsa lui Ramos astăzi, e căpitanul nostru", a declarat Santiago Solari, după înfrângerea cu Ajax.

Ce au spus jucătorii Realului:

"Într-o săptămână s-a dus totul. Nu trebuie să căutăm scuze, am avut o stagiune de tot râsul. Finalul unui ciclu? Nu o văd aşa, avem o echipă tânără şi cred că acesta e doar începutul unei călătorii. Dar sezonul acesta e clar că s-a terminat pentru noi", a spus Carvajal, potrivit Digi Sport.

"Ajax a fost mai bună în ambele meciuri. Oamenii uită prea repede, nu e ceva obișnuit ca o echipă să câștige Liga Campionilor de atâtea ori consecutiv"- Toni Kroos.

"Finalul unui ciclu? E o exagerare. Să câștigi 3 Ligi ale Campionilor consecutive în fața celor mai puternici adversari e ceva incredibil. Dar azi am fost inferiori Ajaxului" - Lucas Vazquez, potrivit gsp.ro.

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO Real Madrid - Ajax 1-4 / Supremația blanco a luat sfârșit - Câștigătoarea ultimelor trei ediții, eliminată în optimi

Presa din Spania, după ce Real a fost umilită de Ajax în Champions League: "Patru luni de doliu"