Fiorentina și Inter au oferit un meci extrem de spectaculos pe "Artemio Franchi", în etapa a 25-a din Serie A. Oaspeții au condus cu 3-1, însă Fiorentina a avut puterea să revină și a salvat un punct în minutul 90+11.

Fiorentina, remiza cu InterFoto: Twitter/ Fiorentina

Fiorentina a deschis scorul după numai 17 secunde de la fluierul de start, când de Vrij a trimis mingea în propria poartă. Vecino a egalat în minutul 6, după o pasă venită de la Nainggolan. Inter a intrat în avantaj la pauză, după o execuție superbă a lui Politano (40') de la marginea careului de 16 metri.

În minutul 52, arbitrul a acordat penalty pentru oaspeți, după consultarea VAR, iar Perisic a înscris de la 11 metri și a dus scorul la 3-1 pentru Inter. Fiorentina nu a renunțat la luptă, iar Muriel a redus din diferență în minutul 74. Golul egalizator a venit în prelungiri, în minutul 90+11, după un penalty acordat tot cu ajutorul VAR. D'Ambrosio a comis henţ în careu, iar Veretout a transformat fără emoţii de la punctul cu var.

Inter rămâne pe locul trei în Serie A, cu 47 de puncte, în timp ce Fiorentina se găsește pe poziția a noua, cu 36 de puncte.

Rezumatul meciului Fiorentina vs Inter.

S-au disputat în etapa a 25-a din Serie A:

Fiorentina - Inter 3-3

Parma - Napoli 0-4

Bologna - Juventus 0-1

Chievo - Genoa 0-0

Sassuolo - Spal 1-1

Sampdoria - Cagliari 1-0

Frosinone - AS Roma 2-3

Torino - Atalanta 2-0

AC Milan - Empoli 3-0

Clasament:

1. Juventus 69 puncte

2. Napoli 56

3. Inter 47

4. AC Milan 45

5. AS Roma 44

6. Torino 38 etc.