Clubul Atletico Madrid a anunţat, joi, că tehnicianul Diego Simeone şi-a prelungit contractul, noul acord fiind valabil până la 30 iunie 2022, informează News.ro.

Diego Simeone, antrenorul lui Atletico Madrid pana in 2022Foto: atleticomadrid.com

"Ne aşteaptă un viitor cu multe speranţe şi multe provocări. Văd muncă, văd oamenii implicaţi în continuarea creşterii echipei, văd speranţă, văd tinereţe”, a declarat Simeone după semnarea contractului.

Simeone se află la conducerea echipei Atletico Madrid din decembrie 2011. De atunci, el a câştigat cu formaţia madrilenă şapte trofee, între care se numără şi Liga Europa (2012, 2018). Simeone este cel mai titrat antrenor din istoria clubului Atletico.