Aaron Ramsey va pleca de la Arsenal după 11 ani - Galezul va evolua la Juventus din vară

de Diana Ene     HotNews.ro
Marţi, 12 februarie 2019, 10:03 Sport | Fotbal


Aaron Ramsey
Foto: Twitter
Internaţionalul galez Aaron Ramsey, mijlocaşul echipei engleze de fotbal Arsenal Londra, va evolua la campioana Italiei, Juventus Torino, începând cu data de 1 iulie, a anunţat clubul italian într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Ramsey îşi va încheia contractul cu Arsenal pe 30 iunie, astfel că Juve nu va achita nicio sumă de transfer clubului englez, însă va plăti "cheltuieli auxiliare de 3,7 milioane euro, până la 10 iulie 2019".

Gazzetta dello Sport precizează că banii respectivi vor ajunge în contul impresarului fotbalistului, David Baldwin.

În vârstă de 28 ani, Aaron Ramsey s-a format ca jucător la Cardiff City, semnând în 2008 cu Arsenal, echipă pentru care a evoluat de atunci, cu excepţia a două scurte împrumuturi la Nottingham Forest şi Cardiff City. El are 58 de selecţii în reprezentativa Ţării Galilor.

Cotidianul sportiv italian adaugă că Ramsey va încasa 7 milioane de euro pe sezon la Juventus, cu care a semnat un contact pe patru ani.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















699 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version