Florin Andone a fost decisiv pentru Brighton în partida cu West Brom din Cupa Angliei. Românul s-a distrat cu fundașii adverși și a marcat un gol superb care a trimis partida în prelungiri. Brighton s-a impus cu 3-1 și s-a calificat astfel în optimile Cupei Angliei.

HotNews.roFoto: Hotnews

West Brom și Brighton au terminat la egalitate primul meci din șaisprezecimile Cupei Angliei, astfel că a fost nevoie de rejucare pentru a se stabili învingătoarea.

Golurile s-au lăsat așteptate și în partida de pe stadionul "The Hawthorns". West Brom a deschis scorul în minutul 77, prin Bartley. Brighton a fost salvată de reușita lui Florin Andone. Românul a marcat golul egalizator în minutul 82 și a trimis meciul în prelungiri. Andone are patru goluri marcate pentru Brighton, două în Premier League și două în Cupa Angliei.

În prelungiri, Murray a reușit o "dublă" (104' și 117'), iar Brighton merge în optimile Cupei Angliei, acolo unde se va duela cu Derby County, o altă formație din Championship.

Partidele din optimi se vor disputa într-o singură manșă, între 15 și 18 februarie, pe terenul primelor echipe trecute în lista de mai jos.

Cupa Angliei, optimi:

Bristol City vs Wolverhampton Wanderers

AFC Wimbledon vs Millwall

Doncaster Rovers vs Crystal Palace

Newport County vs Manchester City

Chelsea vs Manchester United

Swansea vs Brentford

Queens Park Rangers vs Watford

Brighton & Hove Albion vs Derby County

Rezumatul meciului West Brom vs Brighton.

Vezi aici golul marcat de Florin Andone: