FC Brașov ar putea renaște - Negocieri pentru fuziunea echipelor SR Brașov și Corona Brașov

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Marţi, 5 februarie 2019, 17:09 Sport | Fotbal


FC Brasov
Foto: Facebook
​Reprezentanţii echipei SR Braşov, care activează în Liga a III-a negociază cu gruparea Corona Braşov pentru a fuziona, urmând astfel să renască formaţia de tradiţie a oraşului, FC Braşov, informează News.ro.

Clubul SR Braşov, susţinut de suporterii braşoveni, a anunţat că în noua organigramă a viitorului club fanii ar urma să aibă un rol activ, dar precizează că şansele ca fuziunea să aibă loc până la începrea viitorului sezon sunt minime.

“Negocierile au în vedere felul în care asociaţiile de suporteri vor fi integrate în organigrama clubului şi felul în care va fi acoperit bugetul competiţional. Dat fiind aportul crucial pe care fanii <stegari> l-au avut în proiectul Steagul Renaşte, pornind de la înfiinţarea şi finanţarea echipei SR Braşov, aceştia nu pot avea decât un rol activ în cadrul parteneriatului. Şansele ca parteneriatul SR Braşov – Corona Braşov să se transforme încă din vara acestui an în FC Braşov sunt minime în momentul de faţă şi estimarea unui interval de timp când acest lucru se va întâmpla este imposibilă. Faptul că proiectul Steagul Renaşte a menţinut denumirile FC Braşov şi Steagu’ active în discursul public vorbeşte de la sine despre importanţa pe care a avut-o acţiunea iniţiată în vara anului 2017 de suporterii <stegari>, şi despre cum această echipă – SR Braşov – se pretează ca fiind continuatoarea morală a celei înfiinţată în 1936”, anunţă gruparea susţinută de suporteri.

Clubul FC Braşov a intrat în faliment la finalul anului 2017, având datorii de aproximativ 10 milioane de euro. Ulterior, fanii au înfiinţat echipa SR Braşov (SR Braşov), care activează în Seria a III-a din cadrul Ligii a III-a.

Clubul Corona Braşov este susţinut de Primăria Braşov, edilul George Scripcaru anunţând de curând că intenţionează să reconstruiască stadionul Tineretului, pe care activa FC Braşov.

Echipa de fotbal FC Braşov a fost înregistrată la Federaţia Română de Fotbal în 1937.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1510 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    nu e vorba de nici o fuziune (Marţi, 5 februarie 2019, 17:59)

    DSS [utilizator]

    pt ca exista o singura echipa, SR Brasov, echipa suporterilor si continuatoarea spiritului stegar si un club al primariei, care nu are echipa de fotbal. a avut pe vremuri, acum la sectia de fotbal sunt doar copii.
    Autoritatile locale vin alaturi de suporteri, care sustin singuri echipa in liga 3


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by