Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a anunţat, printr-un comunicat dat publicităţii miercuri, că atacantul său vedetă, brazilianul Neymar, va fi indisponibil zece săptămâni, în urma unei accidentări la piciorul drept, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

NeymarFoto: psg.fr

Conform grupării de pe Parc des Princes, Neymar nu va fi supus unei intervenţii chirurgicale, ci va fi supus unui "tratament conservator".

Neymar a suferit o nouă leziune la al cincilea metatarsian de la piciorul drept, în cursul meciului cu RC Strasbourg din Cupa Franţei (2-0), disputat săptămâna trecută.

"Primele examene efectuate au evidenţiat o reactivare dureroasă a leziunii celui de-al cincilea metatasian drept", a explicat clubul său, confirmând că brazilianul s-a accidentat în acelaşi loc ca anul trecut, la mijlocul lui februarie. Neymar a fost indisponibil atunci mai multe luni.

În urma noii sale accidentări, Neymar nu va putea evolua în "dubla" cu Manchester United (12 februarie și 6 martie), din optimile de finală ale Ligii Campionilor, fiind aşteptat să revină pe gazon în aprilie.

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO PSG, calificată în optimile Cupei Franței (2-0 cu Strasbourg) / Neymar a ieșit accidentat și este în pericol să rateze partida cu Manchester United