​Serghei Wenergold, în vârstă de 29 ani, găsit vinovat la 27 noiembrie de tentativă de omor de un tribunal din Dortmund şi condamnat la 14 ani de închisoare, a renunţat să facă apel, informează Le Figaro, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Ne-am retras cererea de apel", a declarat avocatul Carl Heydenreich, al cărui client voia iniţial să conteste verdictul.

Wenergold a pus la cale, în aprilie 2017, un atentat cu bombă, ce viza autocarul Borussiei, care urma să-i transporte pe jucători de la hotel la stadion, pentru meicul cu AS Monaco, din Liga Campionilor.

El pariase pe o scădere abruptă a acţiunilor clubului german şi, considera că, prin uciderea cât mai multor fotbalişti, căderea acestora îi va aduce un profit de 500.000 de euro.

În cadrul procesului care a durat 11 luni, parchetul l-a acuzat pe inculpat că a vrut să omoare cât mai multă lume posibil. Apărarea a pledat pentru o pedeapsă sub 10 ani, susţinând că Wenergold a încercat mai degrabă să sperie, decât să omoare pe cineva.

Cele trei dispozitive explozive au fost plasate greşit şi, din fericire, nu şi-au atins scopul. Totuşi, fundaşul spaniol Marca Batra, aflat în autocar, a fost rănit la mână, de cioburile geamurilor care s-au spart, iar un poliţist din escorta autovehiculului s-a ales cu timpanul spart, din cauza suflului exploziei.

S-ar putea să te mai intereseze și:

Explozii langa autocarul Borussiei Dortmund. Politia germana a gasit o scrisoare prin care atacul este revendicat. Anchetatorii ii cauta pe autorii atacului

VIDEO Autobuzul echipei Dortmund a fost afectat de o explozie a trei "dispozitive explozive" cu putin timp inainte de meciul cu Monaco / Nu exista victime/ Autoritatile nu au elemente ca a fost un "act terorist"