Gică Popescu: Nu, nu voi candida la alegerile FRF din 2022. E un subiect închis

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 8 ianuarie 2019, 23:36 Sport | Fotbal


Gica Popescu
Foto: HotNews / DP
Gică Popescu a încercat, în 2014, să devină preşedintele FRF, dar planul său a eşuat, iar mai apoi, în 2018, l-a susţinut pe Ionuţ Lupescu în lupta împotriva actualului preşedintele al FRF, Răzvan Burleanu. "Baciul" nu mai intenţia, cel puţin momentan, de a candida din nou la şefia FRF, din 2022, potrivit Mediafax.

Gică Popescu a candidat la alegerile pentru preşedenţia Federaţiei Române de Fotbal din 2014, dar nu a mai intrat în cursa finală. Cu puţin timp înaintea zilei decisive a fost condamnat la 3 ani şi o lună de închisoare cu executare, de către instanţa Curţii de Apel Bucureşti, fiind acuzat de spălare de bani şi evaziune fiscală. Lui Popescu i-a fost redată libertatea în noiembrie 2011, după ce a solicitat eliberarea condiţionată. Imediat după ieşirea din închisoare el recunoştea că aceea a fost cel mai dificil moment din viaţa sa.

Întrebat dacă are vreo intenţie de a candida la următoarele alegeri de la fruntea fotbalului românesc, Gică Popescu a negat că ar avea o astfel de intenţie. În plus, fostul căpitan al Barcelonei a susţinut că admiră regula U21 impusă de actuala conducere de la Casa Fotbalului: "Nu, nu voi candida. E un subiect închis 2022. M-am detaşat de problema federaţiei. Un lucru bun mi se pare acesta cu jucătorul U21. Eu în 2014 voiam să pun doi jucători", a declarat "Baciul", la DigiSport.

În aprilie 2018, Răzvan Burleanu a câştigat al doilea mandat de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, încă din primul tur, după ce şi-a spulberat adversarii. Burleanu a obţinut 168 dintre cele 254 de voturi exprimate (66,1%). În ciuda faptului că a fost susţinut puternic de Liviu Dragnea, Ionuţ Lupescu a adunat doar 78 de voturi (30,76%), Marcel Puşcaş fost votat de opt oameni (3,14%), în timp ce Ilie Drăgan nu a primit niciun vot.


















603 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version