​Clubul Concordia Chiajna a anunţat, marţi, că Adrian Falub este noul antrenor al echipei din Liga I, în locul lui Dorinel Munteanu. transmite News.ro.

Adrian FalubFoto: csconcordia.ro

"Concordia Chiajna şi Adrian Falub au ajuns la un acord privind preluarea băncii tehnice până la finalul sezonului competiţional 2018/2019, având ca obiectiv păstrarea echipei în primul eşalon fotbalistic", a precizat gruparea ilfoveană.

Miercuri, Falub va conduce primul antrenament de la revenirea la timona Concordiei Chiajna. Tehnicianul de 47 de ani i-a mai antrenat pe "Vulturi" în perioada noiembrie 2015 - iunie 2016.

Falub a pregătit ultima dată formaţia din liga a doua Universitatea Cluj.

Consiliul Director al CS Concordia Chiajna, împreună cu factorii decizionali din cadrul Departamentului tehnic al clubului au votat, luni, în unanimitate rezilierea, de comun acord, a contractelor stafului tehnic, format din Dorinel Munteanu, Paul Şomodean şi Cătălin Ciorman.

Această decizie vine în urma şedinţelor susţinute în datele de 4, 5, 6 şi 7 ianuarie 2019, în cadrul cărora s-a evidenţiat nerealizarea obiectivelor convenite la începutul colaborării şi s-a dezbătut planul de redresare al echipei participante în cadrul Campionatului Naţional Liga I Betano.

Dorinel Munteanu preluase Concordia Chiajna la 18 septembrie.