​Purtătorul de cuvânt al omului de afaceri Dimitri Rybolovlev a dezminţit informaţiile publicate de presa franceză, potrivit cărora gruparea AS Monaco ar fi de vânzare, informează lequipe.fr, potrivit News.ro.

Dmitry RybolovlevFoto: AFP

"Aşa cum am mai spus de multe ori, Dimitri Rybolovlev nu are intenţia de a-şi vinde cota de acţiuni (n.r. - 67 la sută), deţinută la club. El a dorit să continue să acorde atenţie dezvoltării şi obţinerii de bune rezultate", a declarat Dimitri Tchetchkine agenţiei Itar Tass.

În ultima perioadă, au fost vehiculate informaţii despre intenţia unor investitori din SUA şi Canada de a cumpăra gruparea monegască.

Rybolovlev are probleme cu justiţia din Principat, fiind inculpat într-un caz de corupţie şi trafic de influenţă, în timp ce clubul pe care-l patronează trece printr-o gravă criză sportivă.

După 18 jocuri, echipa AS Monaco ocupă locul 19, penultimul, retrogradabil, în campionatul Ligue 1, cu numai 13 puncte, la trei puncte de Dijon, clasată pe locul 18, care asigură participarea în barajul de menţinere.