​Fundaşul franco-senegalez al formaţiei Napoli, Kalidou Koulibaly, a fost victima scandărilor rasiste la meciul cu Inter, de la Milano, iar antrenorul oaspeţilor, Carlo Ancelotti, a ameninţat că data viitoare, când vor mai fi astfel de incidente, va scoate echipa de pe teren, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am cerut de trei ori suspendarea meciului din cauza scandărilor rasiste. Au fost anunţuri la staţia de sonorizare a stadionului, dar jocul a continuat. Asta l-a făcut nervos pe Koulibaly. Data viitoare, ieşim de pe teren, este inacceptabil", a declarat Ancelotti, potrivit lequipe.fr.

Koulibaly a fost eliminat în minutul 80, când a primit două cartonaşe galbene, al doilea pentru proteste.

"Regret înfrângerea şi faptul că mi-am părăsit fraţii. Dar sunt mândru de culoarea pielii mele. De a fi francez, senegalez, napolitan: om", a scris fundaşul, pe Twitter.

Inter Milano a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Napoli, în etapa a 18-a a campionatului italian Serie A.

Golul a fost marcat de Lautaro Martinez, în minutul 90+1. Oaspeţii, fără fundaşul Vlad Chiricheş, accidentat, au terminat meciul în nouă jucători, după eliminările lui Koulibaly '80 şi Insigne '90+5.

În urma acestui rezultat, Inter şi Napoli de menţin pe locurile 3 şi 2, cu 36, respectiv 41 de puncte. Lider este Juventus, cu 50 de puncte.