​Fanii echipei Bologna au plasat trei cruci la intrarea în baza de antrenament, cu numele conducătorilor grupării. Cu doar 11 puncte adunate în primele 15 etape, echipa antrenată de Filippo Inzaghi se află pe primul loc retrogradabil, lucru care îi nemulțumește pe fani.

Crucile cu numele conducatorilor echipei BolognaFoto: Gazzetta dello Sport

După ce au afişat bannere şi au protestat în urma eşecului cu Empoli, de duminică, scor 1-2, fanii formaţiei Bologna au trecut la intimidări, informează News.ro.

Ei au pus trei cruci cu numele conducătorilor - Claudio Fenucci (directorul general), Riccardo Bigon (directorul sportiv) şi Marco Di Vaio (scouter, fost jucător al echipei în perioada 2008-2012) - în faţa centrului de antrenament al clubului.

Crucile au fost găsite vineri, la ora locală 14:30, iar clubul a depus plângere împotriva acestor fani.

Bologna va avea un meci dificil în etapa a 16-a, urmând să întâlnească AC Milan, echipă clasată pe locul 4 în clasamentul Serie A.