​Dinamo București a remizat, sâmbătă, scor 1-1, cu AFC Hermannstadt, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii 1. Dinamoviștii rămân pe locul 11 al clasamentului, cu 19 puncte adunate în tot atâtea etape, în timp ce echipa din Sibiu se află, pentru moment, pe poziția a opta, cu 22 de puncte.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sergiu Hanca a deschis scorul pentru Dinamo în minutul 10, după ce a executat o lovitură liberă de la mare distanță, la care portarul Căbuz a ieșit greșit. În minutul 32, sibienii au egalat prin Petrișor Petrescu, care a șutat de lângă Popovici. În ultimul minut al prelungirilor, Popescu (Dinamo) a lovit bara transversală.

Au evoluat echipele:

Hermannstadt: Căbuz - Company, Pîrvulescu (Pamfile ’16), Mijuskovic, Stoica, Tătar - Dumitriu, Dâlbea, Petrescu (Nkololo ’75) - Blănaru, Tsoumou. Antrenor: Vasile Miriuţă

Dinamo: Muţiu - Sorescu, Popescu, R. Grigore, Popovici – Hanca (Neicuţescu ’80), Cooper, Ait-Atmane, Salomao – Zenke (Popa ’56), Montini (Axente ’84). Antrenor: Mircea Rednic

Cartonaşe galbene: D. Popa ’63, Ait-Atmane ‘89

Arbitri: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene – Robert George Dumitru

Observatori: Eduard Dumitrescu, Ioan Mironaş