Antrenorul formaţiei Viitorul, Gheorghe Hagi, consideră că, dacă obiectivul naţionalei este calificarea la Euro-2020, atunci echipa trebuie să facă orice e posibil pentru a termina pe locul I al grupei, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Hagi a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că nu crede că este mentalitatea potrivită să se vorbească de locul doi în grupă, ci trebuie să îţi propui obiectivul cel mai înalt.

“Obiectivul, care este? Obiectivul este calificarea, nu? Atunci trebuie să faci orice e posibil să te califici, să iei fiecare meci în parte, să te duci să-l câştigi, să scoţi cât mai mult posibil de la fiecare meci, îndeplinindu-ţi obiectivul. Mi-a plăcut ce a scris Lobonţ, nu locul 2, nu să ne luptăm pentru locul doi, nu cred că e mentalitate aşa cum trebuie să vorbeşti din start de locul doi. Nu, trebuie să îţi propui să îţi fixezi un obiectiv, ăla e lucrul cel mai important şi apoi să munceşti pentru el.

Atunci poţi să ajungi la el. Asta nu înseamnă că excluzi valoarea şi puterea unei naţionale sau unei echipe precum e Spania. Adversarii sunt adversari buni şi periculoşi, au şi ei valoarea lor, dar depinde foarte mult în viaţă de tine. Depinde de tine să îţi atingi obiectivul, tu faci rezultatul, tu împingi în acea direcţie, valoarea ta, puterea ta”, a declarat Hagi.

Fostul căpitan al naţionale crede că jucătorii pot deveni puternici dacă joacă meci de meci cu mentalitate de învingător şi că poţi progresa doar atunci când îţi propui obiectivul cel mai mare.

“Apoi jucătorii să joace meci de meci şi să câştige, meci de meci cu mentalitate de învingător, numai aşa poţi să ajungi să fii puternic. Nu e bine să îţi propui locul doi niciodată, din start, mental, te-ai dus pe o linie care nu e bună. (...) Să îţi propui obiectivul cel mai mare, doar atunci poţi să progresezi, să faci performanţă, când ai obiective îndrăzneţe”, a mai spus Hagi.

În preliminariile pentru Euro 2020 România se află în grupă cu Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe şi Malta.

S-ar putea să te intereseze și: