​Océane Rogon, membră a echipei de fotbal feminin En Avant de Guingamp, a murit marți, la doar 20 de ani, transmite clubul pe site-ul oficial, potrivit L'Équipe. Aceasta a decedat în urma unei boli îndelungate.

Oceane RogonFoto: En-Avant De Guingamp

"Știa că este condamnată de mai multe luni, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă", a declarat o sursă apropiată clubului pentru AFP.

Jucătoarea evolua pe poziția de fundaș și a reprezentat selecționata U19 a Franței într-un amical împotriva Statelor Unite ale Americii (în octombrie 2016). În 2015, aceasta a câștigat Campionatul Mondial pentru Școlari desfășurat în Guatemala, împreună cu echipa Liceului Sacré-Cœur din Saint-Brieuc, care a reprezentat Franța.

​Océane nu este prima pierdere suferită de clubul francez în acest an. În noaptea de 28 spre 29 martie, Baptiste Le Foll, un jucător din echipa U12, a decedat într-un "mod brutal", după cum a transmis clubul la acea vreme.