Ministrul francez al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, s-a întâlnit, joi, cu Jean-Claude Blanc, directorul general delegat al PSG, pe tema transferurilor pe criterii etnice efectuate de centrul de copii şi juniori al grupării pariziene. "Întrevedere sinceră şi directă", a catalogat discuţia demnitarul de origine română, care a adăugat că PSG a recunoscut faptul că au fost efectuate transferuri pe criterii etnice, informează News.ro.

Roxana MaracineanuFoto: Agerpres

"El a recunoscut existenţa unor fişe etnice şi mi-a garantat că aceste practici nu mai sunt valabile. El s-a angajat pentru o nouă organizare a procesului de selecţie, cu respectul eticii. Mă voi asigura că acestea vor fi puse în practică. Împreună cu Marlene Schiappa (n.r. - Secretarul de stat pentru pentru lupta împotriva discriminării) vom fi intransigenţi în ceea ce priveşte lupta împotriva comportamentelor discriminatorii inacceptabile, atât în sport, cât şi în societate. Noi, toţi, trebuie să contribuim la schimbarea mentalităţilor", a scris Roxana Mărăcineanu, pe Twitter.

Căutătorii de talente de la PSG au întocmit liste de tineri jucători pe criterii etnice, "francezi", "magrebieni", "antilezi", "africani", şi, pe baza acestora, clubul ar fi decis să nu-i transfere pe unii dintre ei, se arată în seria de dezvăluiri Football Leaks.

Această practică ar fi fost folosită din 2013 şi până în primăvara anului acesta. De exemplu, în 2014, PSG îl urmărea pe ivorianul Yann Gboho, mijlocaş U13 de la FC Rouen, recomandat cu căldură de scouter-ul pentru regiunea Normandia, Serge Forunier. Potrivit raportului unei reuniuni din 14 martie, a cărui autenticitate nu a fost contestată de PSG, Marc Westerloppe, directorul de atunci al departamentului de recrutări la nivel naţional şi iniţiatorul acestor fişe etnice, s-a opus transferului tânărului jucător.

"Nu mai revenim pe acest subiect. (...) Este o problemă cu orientarea clubului, trebuie un echilibru al amestecului, prea mulţi antilezi şi africani la Paris", a spus Westerloppe.

PSG a recunoscut folosirea fişelor etnice în perioada 2013-2018, dar a precizat că acestea au fost întocmite şi utilizate la iniţiativa unor membri ai departamentului de recrutare. Marc Westerloppe a părăsit PSG în februarie, pentru un post la Rennes.