Santiago Solari, confirmat ca antrenor al lui Real Madrid

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Luni, 12 noiembrie 2018, 19:00 Sport | Fotbal


Santiago Solari, antrenorul lui Real Madrid
Foto: realmadrid.com
​Santiago Solari, până acum antrenor interimar al lui Real Madrid, a fost confirmat pe termen lung pe banca tehnică a echipei, a precizat luni, pentru AFP, Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), după ce argentinianul a reuşit patru victorii în tot atâtea meciuri cu deţinătoarea Ligii Campionilor, informează Agerpres.

Mandatul lui Solari, limitat la două săptămâni de regulament, se încheia oficial luni, însă argentinianul a fost confirmat oficial în funcţie de clubul madrilen, iar contractul său a fost omologat de instanţe.

"Totul este în ordine. Real Madrid s-a ocupat de contractul său şi nu este nicio problemă", a precizat RFEF într-un email către AFP.

Fost tehnician al echipei secunde a clubului, Solari a fost numit "provizoriu" pe banca lui Real la sfârşitul lui octombrie, Julen Lopetegui fiind concediat a doua zi după eşecul cu FC Barcelona (1-5). Real nu avea nicio victorie în ultimele şapte meciuri sub comanda lui Lopetegui.

Solari are cel mai bun bilanţ al unui antrenor al lui Real Madrid la primele sale patru meciuri: patru victorii, 15 goluri marcate şi doar două primite.

După ce Barca a fost surprinsă acasă de Betis Sevilla (3-4), Real este la doar 4 puncte de primul loc în La Liga. În Champions League, echipa este foarte aproape de calificarea în optimi de finală, înaintea meciului din deplasare cu AS Roma de pe 27 noiembrie.

Fost mijlocaş la Real (2000-2005), Solari a fost coleg cu Zinedine Zidane care, la fel ca el, a pregătit formaţia secundă a clubului, înainte de a prelua prima echipă, cu care a câştigat trei ani la rând Champions League.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1191 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by