​Mauricio Pochettino, antrenorul lui Tottenham, a comparat interesul lui Real Madrid pentru serviciile sale cu "privirea admirativă a unei alte femei pe Oxford Street" și a afirmat că echipa sa este aproape de a deveni "una dintre cele mai bune din lume".

HotNews.roFoto: Hotnews

Alături de Pochettino, nume precum Roberto Martinez și Antonio Conte sunt pe lista Realului pentru înlocuirea lui Julen Lopetegui.

Pochettino a declarat, la o conferința de presă, că în loc să creeze probleme la clubul londonez, interesul Realului a făcut clubul "să se îndrăgostească și mai mult" de fostul antrenor al celor de la Southampton, informează The Guardian.

"E ca și cum te-ai plimba cu prietena sau cu soția pe Oxford Street, ținându-vă de mână, dar pentru că ești atât de arătos, altă femeie se uită la tine. Totuși, soția ta, în loc să se îngrijoreze, este atât de mândră. Este atât de fericită să fie cu tine și se îndrăgostește și mai mult de tine", a spus antrenorul argentinian.

Pochettino a mai spus, pe lângă faptul că Tottenham este "mândră" să aibă un antrenor atât de "arătos", că echipa sa este aproape de a deveni una dintre cele mai bune din lume. Acesta a adăugat că acest lucru nu i se datorează lui ci reamenajării stadionului White Hart Lane.

Fostul internațional argentinian a afirmat că odată cu deschiderea noului stadion, cel mai probabil în 2019, clubul va fi împins spre noi culmi.

"Suntem foarte aproape de a construi, din punctul de vedere al facilităților, unul dintre cele mai bune cluburi din lume. Desigur, totul are un preț. Acum este dificil pentru noi să câștigăm titluri, din motive pe care voi (n.r. reporterii) și fanii noștri le cunoasteți foarte bine. Uneori răbdarea este scurtă și apare frustrarea. Cred că suntem atât de aproape de a atinge ultimul nivel, dar trebuie să avem răbdarea care să ne facă mai puternici", a adăugat Pochettino.

Tottenham va evolua sâmbătă, în deplasare, împotriva lui Wolverhampton. După zece etape de Premier League, echipa londoneză se află pe poziția a cincea a clasamentului, la cinci puncte de Manchester City și Liverpool (echipele aflate pe primele două locuri).