Cluburile europene de top au discutat în secret despre crearea unei Super Ligi Europene, se arată într-un raport publicat de Der Spiegel, potrivit bbc.com, informează News.ro.

Super Liga EuropeanaFoto: Der Spiegel

Jurnalul susţine că unele documente arată că liga ar putea fi înfiinţată în 2021.

Der Spiegel menţionează că îl alte documente se arată că Manchester City şi Paris-Saint Germain au evitat sancţiuni legate de fair play-ul financiar prin intervenţia preşedintelui FIFA, Gianni Infantino.

În ceea ce priveşte Super Liga Europeană, Der Spiegel scrie că Real Madrid şi-a unit forţele cu AC Milan, Arsenal, FC Barcelona, Bayern Munchen, Juventus şi Manchester United pentru a forma un grup de şapte echipe care au discutat fără să implice UEFA despre formarea unei competiţii. Cluburile ar fi discutat despre opţiunea de a-şi părăsi ligile naţionale şi federaţiile.

Bayern Munchen ar fi analizat complexitatea unei astfel de iniţiative din punct de vedere al legii. Conform discuţiilor, competiţia ar include 16 cluburi: 11 dintre cele mai importante din Europa, plus “cinci oaspeţi” pentru început.

Alături de cele şapte grupări menţionate mai sus, “membri fondatori” ar fi şi Chelsea, Liverpool, Manchester City şi Paris Saint-Germain, iar oaspeţi Atletico Madrid, Borussia Dortmund, Inter Milano, Marseille şi AS Roma.

Bayern Munchen a reacţionat după dezvăluirile din Der Spiegel, precizând că nu are cunoştinţă de planuri pentru aşa-zisa Super Ligă şi că nu a participat la negocieri cu privire la astfel de planuri.

Manchester United a refuzat să comenteze situaţia.