Federaţia Chineză de Fotbal a decis ca fotbalistul brazilian al echipei Shandong Luneng, Diego Tardelli, să fie suspendat un meci pentru că nu a avut o atitudine solemnă la intonarea imnului Chinei, înaintea unui meci de campionat, relatează AFP, conform News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

În 2017, în China a intrat în vigoare o lege conform căreia persoanele care arată lipsă de respect în timpul intonării “Marşului voluntarilor” pot fi pedepsite. Sancţiunile sunt de până la trei ani de închisoare.

Mijlocaşul în vârstă de 33 de ani avea privirea în pământ şi îşi freca faţa cu o mână la intonarea imnului, înaintea partidei de duminică împotriva Shanghai SIPG.

“Atitudinea lui Diego Tardelli nu a fost una solemnă la intonarea imnului, ceea ce a dus la un impact social nefavorabil”, se arată într-un comunicat al federaţiei.

Tardelli este legitimat la Shandong Luneng din 2015.

Duminică, Shandong Luneng a fost învinsă cu scorul de 4-2, în deplasare, de Shanghai SIPG, în etapa a XXVII-a a campionatului chinez.

Aici poți vedea comportamentul pentru care a fost suspendat Diego Tardelli: