Cristiano Ronaldo s-a integrat la Juventus, formație pentru care a început să înscrie constant. La câteva luni de la plecarea de la Real Madrid, atacantul lusitan a vorbit cu jurnaliștii de la France Football despre persoana care l-a făcut să lase Madridul pentru Torino.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nouă ani a petrecut Cristiano la Madrid, portughezul fiind sezoane întregi idolul spectatorilor de pe Santiago Bernabeu.

Atacantul i-a surprins pe mulți în vara acestui an, atunci când a ales să plece de la formația alături de care a câștigat trei Ligi ale Campionilor la rând.

Decizia nu a fost însă una luată pe fugă, atacantul povestind cum a evoluat relația cu Florentino Perez, președintele campioanei en-titre a Europei.

"Simțeam o modificare în interiorul clubului, mai ales în ceea ce-i privește pe cei din conducere, la nivelul președintelui. Nu mai eram perceput ca la început, deja mă privea ca pe o afacere (n.r. Florentino Perez). Nu îmi spunea nimic din inimă, se uita la mine ca și cum nu mai eram de neînlocuit. Când existau informații că voi pleca, am simțit că președintele nu își dorește să mă oprească.

Dacă mă interesau doar banii, mă duceam în China, unde primeam de cinci ori mai mult. Nu am venit la Juve pentru bani, câștigam la fel sau chiar mai bine la Real. Ideea a fost că Juventus m-a dorit cu adevărat, mi-au spus asta și mi-au arătat-o cei de aici" - Cristiano Ronaldo, pentru France Football.

În vârstă de 33 de ani, Cristiano Ronaldo a jucat de-a lungul carierei la Sporting Lisabona, Manchester United, Real Madrid și Juventus. A cucerit până acum de cinci ori Balonul de Aur (se află la egalitate cu Lionel Messi). De altfel, ultimul fotbalist care a câștigat trofeul înainte de dominația Messi-Ronaldo a fost Kaka, în 2007.