Internaţional sud-coreean Jang Hyun-soo, 54 de selecţii, a fost supendat o lună din echipa naţională pentru că a încercat să se sustragă de la efectuarea stagiului militar, informează AFP, conform News.ro.

Jang Hyun-sooFoto: Wikipedia

Bărbaţii sud-coreeni cu vârsta cuprinsă între 18 şi 28 de ani trebuie să efectueze un stagiu militar de 21 de luni. Medaliaţii olimpici şi campionii Jocurilor Asiatice sunt exceptaţi de la această îndatorire, dar trebuie să efectueze un stagiu ce presupune o pregătire militară de bază de până la 60 de zile şi 554 de ore de muncă în folosul comunităţii, legată de activitatea lor sportivă.

Jang Hyun-soo, fotbalist profesionsit în Japonia, la FC Tokyo, şi campion al JA cu prima reprezentativă, în 2014, a prezentat acte, prin care susţinea că, în decembrie trecut, a predat 200 de ore de fotbal în aer liber. Autorităţile au verificat declaraţiile fundaşului şi au constatat că în zilele şi locurile în care acesta a susţinut că a predat orele de fotbal a nins susţinut.

Astfel, federaţia l-a exclus pe Jang din naţională pentru două meciuri amicale pe care Coreea de Sud le va disputa în următoarea lună.

"Regret foarte mult ceea ce am făcut", a declarat jucătorul de 27 de ani, care şi-a recunsocut fapta şi care a promis că îşi va efectua stagiul militar la finalul sezonului.

Jang Hyun-soo a participat cu naţionala sa la turneul final al Cupei Mondiale din Rusia şi la JO din 2016.