AFC Hermannstadt a anunţat plecarea antrenorului Alexandru Pelici de la conducerea tehnică a echipei, transmite News.ro.

Vasile MiriutaFoto: Captura video

"În urma analizei ultimelor rezultate ale echipei noastre şi considerând că e nevoie urgentă de un şoc la echipă, FC Hermannstadt se vede nevoită să anunţe despărţirea de antrenorul său, Alex Pelici, omul căruia îi datorăm multe dintre extraordinarele performanţe din ultimul an. Îţi mulţumim din suflet, Alex Pelici, pentru fiecare dintre momentele de aur puse în albumul tânărului nostru club, pentru traseul triumfal al promovării şi drumul spre finala Cupei", se arată într-un comunicat al clubului sibian.

Teodor Birţ, preşedintele clubului AFC Hermannstadt, a declarat, marţi, că antrenorul principal Alexandru Pelici va fi înlocuit de Vasile Miruţă.

"Am găsit o cale amiabilă de a renunţa la serviciile lui Alexandru Pelici, căruia îi mulţumim pentru tot ce a făcut pentru această echipă. Nu este un secret, noul antrenor al echipei va fi Vasile Miriuţă, după discuţiile pe care le-am purtat în ultimele zile va prelua echipa", a declarat şeful sibienilor, pentru Telekom Sport.

În vârstă de 44 de ani, Pelici a promovat în vară cu Hermannstadt, formaţie cu care a disputat finala Cupei României (pierdută în faţa CSU Craiova), dar după 11 etape scurse din acest sezon, echipa este pe locul 13, penultimul, cu opt puncte, din două victorii şi două rezultate de egalitate.

Miriuţă, 50 de ani, a antrenat ultima dată pe FC Dinamo, echipă de la care a fost demis în primăvară, din cauza rezultatelor slabe.