Poliţia americană a redeschis ancheta în cazul de viol care îl vizează pe Cristiano Ronaldo

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Marţi, 2 octombrie 2018, 8:56 Sport | Fotbal


Kathryn Mayorga
Foto: Twitter - DER SPIEGEL
​Poliţia din Las Vegas (Statele Unite) a anunţat luni că a redeschis ancheta în cazul acuzaţiilor de viol aduse de o americancă împotriva portughezului Cristiano Ronaldo, starul mondial al fotbalului, care a dezminţit categoric agresiunea asupra tinerei femei, în camera sa de hotel, în iunie 2009, informează AFP, citată de Agerpres.

"Fake news", a afirmat duminică atacantul clubului italian Juventus Torino, într-un scurt mesaj video, în limba engleză, postat pe contul său de Instagram.

Reclamanta, Kathryn Mayorga, în vârstă de 34 ani, a afirmat într-o plângere depusă în statul Nevada că Rolando a sodomizat-o cu forţa, pe 13 iunie 2009, şi a exercitat presiune pentru a o face să semneze un acord financiar care o obliga să păstreze tăcerea.

"Plângerea doamnei Mayorga, probele fizice ale agresiunii sale sexuale (...) nu sunt 'fake news'", a reacţionat avocatul acesteia, Leslie Stovall, într-un comunicat.

Conform avocatului, Kathryn Mayorga speră nu doar să "obţină dreptate" punându-l pe Ronaldo în faţa responsabilităţilor sale, dar şi pentru a-l împiedica să recidiveze, "încurajând toate victimele agresiunilor sexuale'' să-i urmărească pe autorii acestora, oricât de "celebri, bogaţi sau puternici ar putea părea".

Pe 13 iunie 2009, Mayorga a denunţat un presupus viol la poliţia din Las Vegas şi a făcut obiectul unui control medical. "Însă, în momentul în care a fost făcută depoziţia, victima nu a furnizat detectivilor nici locul incidentului şi nici descrierea suspectului'', a subliniat luni poliţia din Las Vegas, răspunzând unei întrebări a AFP pe această temă.

Conform plângerii, americanca s-a abţinut să menţioneze numele lui Ronaldo, evocând doar "un jucător celebru de fotbal", iar procedura a fost închisă.

Ea s-a temut să nu fie "umilită public" şi să suporte eventuale represalii din partea starului portughez, după cum a explicat în plângerea depusă pe 27 septembrie la un tribunal din Las Vegas.

"Dosarul a fost redeschis, iar detectivii noştri verifică informaţiile oferite de victimă", a asigurat poliţia din Las Vegas, care a refuzat să ofere informaţii suplimentare în privinţa unei anchete în curs de desfăşurare.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1542 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    ok... (Marţi, 2 octombrie 2018, 14:37)

    liviu_ [utilizator]

    foarte frumos...
    intrebarea mea e alta:
    daca se descopera ca o persoana este acuzata INTENTIONAT de viol, acuzatorul STIIND ca nu s-a intamplat asa...
    d c pedepsele sunt de rasul curcilor?!
  • -1 (1 vot)    
    Hmm (Marţi, 2 octombrie 2018, 19:01)

    Tony_K [utilizator]

    La ce fata de milf are, asta sigur nu a vrut cu Ronaldo, sigur era virgina ;)


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by