Vicepremierul Paul Stănescu a afirmat luni, la Casa Fotbalului, că fotbalul ar trebui să fie un serviciu public pentru populaţie precum transportul, apa sau canalul. Confrom unui studiu al FRF, fotbalul românesc ar avea un impact estimat de 740 de milioane de euro, prin contribuţie la economia locală, economii în sistemul de sănătate şi beneficii sociale, transmite News.ro.
Fotbalul, fenomen de masă
„În infrastructura sportivă s-au făcut foarte multe investiţii, sunt peste 1200 de săli de sport, sunt săli care s-au construit de la zero. Trebuie să ne gândim bine ce avem de făcut, pentru că fotbalul este un fenomen de masă şi cred că serviciul public, aşa cum este apa şi canalul, cum e serviciul de transport, cred că şi fotbalul ar trebui să fie un serviciu public. Tot ceea ce s-a făcut în această perioadă în infrastructura sportivă este public”, a spus vicepremierul Paul Stănescu în cadrul conferinţei de lasare a studiului „Beneficiul social al investiţiei în fotbal”, realizat de FRF în parteneriat cu Federaţia Suedeză de Fotbal şi UEFA.
Studiul a prezentat beneficiile pe care investiţiile în fotbal le generează în economie, societate, sănătate şi performanţă sportivă, cei 700.000 de jucători aducând României un impact estimat de 740 de milioane de euro.
Conform analizei efectuate de Portas şi Substance în perioada iulie-septembrie 2017, pe baza unui model UEFA, contrubuţia directă la economie a celor 700.000 de persoane care joacă fotbal în România ar fi de 183 de milioane de euro, totodată făcându-se economii la bugetul sănătăţii de 503,2 milioane de euro. Studiul mai spune că dacă s-ar investi anual doar 19,7 euro în fiecare nou practicant de fotbal, acesta ar aduce un beneficiu de 1.167 euro în economie, sănătate, impact social şi performanţă.
Datele prezentate relevă însă faptul că din cei 700.000 de români care joacă fotbal, doar 218.754 sunt legitimaţi la un club, profesionişti şi amatori.
Probleme cu stadionul Rapid, Dinamo iese din calcule pentru Euro 2020
“Cred că foarte siguri suntem de Steaua, mâine va începe demolarea stadionului, Arcul de Triumf, la fel, nu e o problemă pentru el. Rămâne Rapidul, suntem în evaluarea ofertelor, sper ca şi Rapidul, am convingerea că şi Rapidul va fi gata până în 2020. Găsim soluţii la Rapid, găsim soluţii. Pentru că legislaţia a fost proastă, până când am schimbat Legea achiziţiilor publice, începeai studiile, să discuţi şi se duceau 2-3 ani de zile. Dacă ne gândim numai la inflaţie, într-adevăr este o problemă, nu trebuie să luăm totul de la început. Eu spun că vom găsi banii necesari. Nu e vorba de lipsă de fonduri. Cele două companii interesate, chiar nu ştiu cum le cheamă, au spus că e cam puţin să facem Rapidul reabilitare şi modernizare, dar vor găsi fonduri necesare pentru a face Rapidul. S-au dus ani de când s-au făcut estimările, dar pot să vă asigur că se vor găsi bani pentru a fi gata şi Rapidul”, a declarat Stănescu.
Pentru stadionul Dinamo, care era inclus în programul de reconstrucţie în vederea organizării Euro 2020, termenul de finalizare optimist a devenit a doua parte a anului 2020: “Problema este la Dinamo, pentru că din punct de vedere juridic ne-a întârziat foarte mult şi suntem la faza studiului de prefezabilitate. Nu cred că Dinamo va fi gata până la începrea Campionatului European de Fotbal. Avem rezerve, este stadionul de la Ploieşti, de la Giurgiu, avem rezerve pentru antrenamentul echipelor care vor fi în ţara noastră. Ne-am fi bucurat ca şi Dinamo să fie gata. El probabil că va fi gata în 2020, dar nu pot să spun că în prima parte a anului 2020”.
Premierul Dăncilă promitea că stadioanele Dinamo și Rapid vor fi gata pentru Euro 2020
România este una dintre cele 13 ţări în care se vor organiza meciuri de fotbal la Campionatul European de Fotbal din 2020.
baga o tampenie populista... (fotbalul este un serviciu blabla) da fuq?! comparam apa si canalizarea cu fotbalul?!?!?! ne-am tampit de tot?! iubesc sportul asta... dar sa fim seriosi... e un sport!
dar de fapt anuntul e altul... "nu putem sa terminam la timp stadionul Dinamo si avem indoieli cu stadionul Rapid".... deci de fapt sunt in kkt rau de tot pt euro 20-20...
Nu cred ca este o tampenie populista, este chiar o tampenie tampita! Tampeniile populiste sunt ceva, ceva mai inteligente!
He, he, make a photo?!
Vai de mama voastra ciocoi nenorociti!
Ne faceti de ras peste tot!
Rebuturi sociale, numite in functii importante!
Pentru idei d'astea astia ar trebui anchetati pentru abuz in servicu; se ascund in spatele unor articole privind oportunitatea ineptiilor lor, dar in fapt vor sa fure; si sa fure foarte mult.
si atunci ne vom dezvolta in interiorul propriei pieli, respectiv al terenurilor de joc, nu mai punem presiune pe guvern cu autostrazi, dezvoltare regionala si alte apasari
El a fost calit pe stadioane, cele mai bune injuraturi le-a invatzat acolo, a fost un etern fan al smecherasului de peluza, al scuipatului de seminte...ce vremuri mai Paul!
-metrou nu
-tren nu
-Dinamo nu
-urmeaza Rapid
-apoi Steaua
-in final aflam ca nici la Arcul de Triumf, unde avem numai de construit si aproape nimic de daramat, nu ne va ajunge timpul ca sa terminam ceva.