Davide Capello, fost portar la Cagliari, a fost direct implicat în accidentul de la Genova, maşina în care se afla prăbuşindu-se de la 30 de metri de pe podul Morandi. "Am văzut cum drumul se surpa, am crezut că sunt într-un film", a spus el, potrivit News.ro.

Davide Capello, implicat in accidentul de la GenovaFoto: Captura YouTube

"Am auzit un zgomot şi am văzut cum drumul se prăbuşea. Am avut impresia că sunt într-un film. Mi-a fost foarte frictă, încă nu pricep cum de nu am fost strivit în maşină. Ploua foarte tare, era foarte întunecat, nu ştiu dacă a fost vreun trăsnet", a declarat el.

"Am putut pleca de acolo datorită oamenilor care m-au ajutat", a mai spus Capello.

Davide Capello, în vârstă de 33 de ani, este în prezent în activitate la echipa de amatori US Legino 1910.

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO Tragedie în Italia: O porțiune a unui pod al autostrăzii A10 s-a prăbușit, la Genova / Bilanț provizoriu: Cel puțin 35 de persoane au murit, printre care și un român

Podul prăbușit în Genova: Bilanțul tragediei s-a agravat la 39 de morți

Un al doilea român a fost găsit mort în urma prăbușirii podului din apropiere de Genova