​Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) a anunţat că meciul FC Sevilla – FC Barcelona, programat duminică, la Tanger (Maroc), va fi primul joc oficial dintr-o competiţie spaniolă la care va fi folosit sistemul VAR.

Lionel MessiFoto: fcbarcelona.com

Ultimele teste pentru folosirea sistemului VAR la Supercupa Spaniei vor avea loc sâmbătă după-amiază.

Ediţia din acest an a Supercupei Spaniei va marca astfel trei premiere: folosirea sistemului VAR, disputarea unui singur meci, renunţându-se la sistemul tur-retur, şi disputarea partidei în afara Spaniei.

FC Barcelona este câştigătoarea campionatului şi a Cupei Spaniei, iar FC Sevilla este finalista Cupei Spaniei.

Supercupa Spaniei este programată duminică, la ora 23:00, transmite News.ro.