Atacantul Denis Alibec, fost la FCSB, a declarat, vineri, că este noul jucător al Astrei Giurgiu, cu care face deplasarea la Iaşi, pentru meciul de sâmbătă, cu Poli, din etapa a II-a a Ligii I, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Nu vreau să vorbesc acum, voi vorbi săptămâna viitoare, pentru că mâine am meci la Iaşi şi nu pot să vorbesc acum. M-am săturat să mă antrenez singur. Azi fac primul antrenament cu Astra. Cunosc echipa, cunosc majoritatea jucătorilor, cred că va fi bine. Nu am discutat cu Marius Măldărăşanu încă", a declarat, la Digi Sport, Alibec, care a precizat că are o greutate de 98 de kilograme.

Site-ul clubului Astra a confirmat transferul, precizând că jucătorul a semnat un contract pe trei sezoane.

Alibec, 27 de ani, revine la Astra, grupare de la care a plecat în ianuarie 2017 la FCSB, pentru două milioane de euro. El a intrat în conflict cu Gigi Becali, care l-a exclus din lot şi l-a pus pe lista de transferuri. Potrivit omului de afaceri, Astra va plăti 1,4 milioane de euro pentru readucerea atacantului la Giurgiu.

"M-am întors la clubul unde am cunoscut atâtea satisfacţii şi sper ca aici să am cel puţin evolutiile pe care le aveam atunci când am plecat de la Astra. A fost o perioadă grea, dar nu regret nimic din ce am ales să fac. Abia aştept sa fiu din nou pe teren! Foştilor mei colegi le doresc multă baftă şi vreau să le mulţumesc suporterilor care au fost alături de mine, mai ales in momentele mai putin frumoase. Forza Astra", a scris Alibec, pe Facebook.