Brazilianul Richarlison, în vârstă de 21 de ani, a semnat cu Everton un contract de 5 ani, având clauze care îl pot face cel mai scump transfer al clubului, potrivit BBC.

Richarlison, la EvertonFoto: premierleague.com

Managerul celor de la Everton, Marco Silva, l-a antrenat pe brazilian la clubul Watford când acesta a fost transferat de la Fluminense, în 2017.

“Vreau să am foarte mult succes la Everton. Cred că va fi important pentru mine să fiu iarăși alături de Marco Silva. O să învăț mult pentru că încă mă dezvolt ca jucător și urmăresc să evoluez și să cresc aici. Am jucat foarte bine când el (n.r. Marco Silva) era la Watford. Cred că mă poate ajuta ca într-o zi să fiu selectat la națională Braziliei.

Cei de la Everton și-au pus speranța în mine și intenționez să onorez tricoul și să demonstrez pe teren de ce am venit aici. Vreau ca visele mele să devină realitate aici, la unul dintre cele mai mari cluburi din Anglia” - Richarlison.

Brazilianul a marcat 5 goluri în cele 12 de meciuri jucate în Premier League.

Silva a fost entuziasmat să îl aducă la Everton de când clubul de fotbal l-a concediat pe managerul Sam Allardyce, pe 31 mai anul acesta, după numai 6 luni de contract.

“Richarlison e un jucător bun care va face echipa mult mai competitivă. Rivalitatea dintre jucătorii noștri e foarte importantă pentru mine. Este rapid, puternic, cu o tactică bună și poate juca pe trei poziții în prima linie. Mai mult decât atât, poate marca și goluri”, a declarat Silva.